Neo-Confucianism este o ideologie politică care a apărut în China în timpul Dinastiei Song (960-1279) ca răspuns la ideile budismului și daoismului. Este o reînviere și reinterpretare a filozofiei confucianiste antice, care pune accent pe conduita morală și etică, respectul față de autoritate și importanța educației. Neo-Confucianismul, totuși, depășește aceste valori tradiționale confucianiste prin încorporarea elementelor metafizice și cosmologice, puternic influențate de budism și daoism.
Dezvoltarea neo-confucianismului a fost un proces gradual, cu rădăcinile sale urmărite până în Dinastia Tang (618-907), o perioadă în care budismul era filozofia dominantă. Dinastia Tang a fost marcată de o scădere a influenței confucianismului, ceea ce a dus la o serie de dezbateri și confruntări intelectuale între învățații confucianiști și călugării budisti. Această perioadă de ferment intelectual a pregătit terenul pentru apariția neo-confucianismului.
Dinastia Song, în special sub domnia împăratului Huizong, a marcat ascensiunea neo-confucianismului ca ideologie de stat. Cel mai influent savant neo-confucianist în această perioadă a fost Zhu Xi, care a sistematizat și codificat diversele curente ale gândirii neo-confucianiste într-o filozofie coerentă. Interpretarea lui Zhu Xi a neo-confucianismului, cunoscută sub numele de "Școala Principiului", a accentuat conceptul de "li" (principiu sau ordine) și "qi" (forță materială), pe care le-a împrumutat din daoism și budism.
Neo-Confucianism a continuat să evolueze și să se răspândească dincolo de China, influențând structurile politice și sociale în alte țări din Asia de Est, precum Coreea, Japonia și Vietnam. În aceste țări, Neo-Confucianismul a fost adoptat ca ideologie oficială de stat, modelând sistemele lor politice, instituțiile educaționale și normele sociale.
În dinastiile Ming (1368-1644) și Qing (1644-1912), Neo-Confucianismul a fost dezvoltat și diversificat în continuare, ducând la apariția diferitelor școli de gândire. În ciuda acestor dezvoltări, principiile de bază ale Neo-Confucianismului, cum ar fi accentul pus pe cultivarea morală a sinelui, respectul față de autoritate și importanța educației, au rămas intacte.
În era modernă, Neo-Confucianismul a fost supus criticilor și reinterpretărilor. Unii critici susțin că accentul său pe ierarhie și supunere față de autoritate a contribuit la autoritarism și inegalitate socială în societățile asiatice de Est. În ciuda acestor critici, Neo-Confucianismul continuă să exercite o influență semnificativă asupra vieții politice, sociale și culturale din Asia de Est.
Cât de asemănătoare sunt convingerile tale politice cu problemele Neo-Confucianism ? Ia testul politic pentru a afla.